Un viitor energetic mai curat și durabil este una dintre temele des discutate în cadrul conferințelor de specialitate din ultimii ani. Pentru a decide soluțiile cele mai potrivite, discuțiile au pornit de la certitudini (schimbări climatice, emisii de CO2 în atmosferă etc) și au generat o trilemă: securitate energetică, eficiență și durabilitate a mediului și echitate. Altfel spus, trebuie să găsim soluții nu doar pentru satisfacerea cererii actuale, dar și a celei viitoare de energie, la un preț accesibil, asigurând și un mediu durabil.
Creșterea ponderii energiei din surse regenerabile va ajuta la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, respectiv 80-95% până în 2050. Sectorul energetic este și în România unul dintre obiectivele principale ale strategiei de dezvoltare durabilă, iar transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este obiectivul care stă la baza Pactului Verde European, care este foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru a ajunge la o economie durabilă.
Energia eoliană s-a dovedit deja a fi o excelentă soluție la problema energetică globală. Avantajele se referă nu doar la emisia zero de substanțe poluante și gaze cu efect de seră, dar și la costurile reduse pe unitate de energie produsă, zero deșeuri, costuri reduse de scoatere din funcțiune. În Europa, Germania și Marea Britanie sunt lideri de piață în sectorul energiei eoliene, în timp ce România, Italia, Polonia și Suedia sunt piețe emergente cu contribuții surprinzătoare. După apariția primului parc eolian sub-saharian apărut în Ethiopia, se așteaptă ca Africa să devină o piață competitivă în următorii ani. În perioada 2012-2015, România și Polonia au instalat aproximativ 7.5% din capacitatea totală anuală a UE, păstrându-se apoi constant în top 10 în Uniunea Europeană pentru capacitatea instalată anual.
În urmă cu 4 ani, Consiliul Mondial al Energiei a descris trei posibile scenarii în contextul tranziției sistemului energetic mondial, pentru a identifica noi oportunități.
Dezvoltarea sectorului energetic este și în România obiectivul principal al strategiei de dezvoltare durabilă, având ca orizont anul 2025 și urmărind cinci componente: creșterea eficienței în utilizarea energiei, dezvoltarea unui portofoliu echilibrat al resurselor energetice interne, investiții în știință și tehnologii avansate, reinventarea protecției mediului ambiant și angajarea pieței internaționale.
În 2012, a fost construit cel mai mare proiect eolian pe uscat din Europa: Fântânele Cogealac - Constanța, cu 240 turbine eoliene și o capacitate totală de 600 MW. Divizia de energie regenerabilă a grupului ENEL a investit în parcuri eoliene din județele Tulcea și Caraș Severin, în timp ce GDF Suez Energy Romania a intrat pe piață cu un parc eolian din județul Brăila. Electrica are în vedere două parcuri eoliene în județele Galați și Constanța.
În 2017, Organizația ‘Global Footprint Network’ a lansat o nouă avertizare: omul consumă astăzi cu 50% mai multe resurse decât poate pune la dispoziție planeta. În consecință, viitorul energetic pe termen lung trebuie să fie unul fără energie fosilă, alimentat cu energie regenerabilă, decarbonizată.
Surse:

No comments:
Post a Comment